La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, o întrebare obsedantă îi frământa pe literaţii români: de ce nu avem roman? Poezia şi dramaturgia cunoscuseră, până atunci, reuşite remarcabile. Romanul, însă, la mare vogă în Occident, era în suferinţă. Printre cauzele descoperite de către participanţii la o dezbatere desfăşurată pe parcursul mai multor ani erau enumerate următoarele: abundenţa traducerilor care îi timorau pe scriitorii noştri, lipsa unei tradiţii, inexistenţa unui tip nou de cititor, slaba reprezentare a condeierilor profesionişti, dezvoltarea precară a oraşelor, socotite o ambianţă ideală pentru un gen în care personajele trebuiau să aibă o deosebită complexitate sufletească, confruntate mereu cu probleme grave.
Între timp, lucrurile s-au aşezat pe un alt făgaş. Iar acum, la începutul secolului XXI, noi ne confruntăm cu alte întrebări, printre care şi aceasta: de ce nu avem roman poliţist?
Pe mapamond, situaţia este cu totul alta. Asistăm la o expansiune fără precedent a literaturii de suspans, indiferent dacă e vorba de “mistery” sau de “thriller”. Cărţile autorilor care cultivă acest gen sunt editate în zeci de milioane de exemplare. Lucrările lor sunt comentate de persoane avizate, în publicaţii de mare tiraj, şi ecranizate imediat. La noi însă pot fi număraţi pe degete cei care se încumetă să se aventureze pe teritoriul unde se înfruntă criminalişti şi ucigaşi. Cine îi prezintă? După ştiinţa mea, singura rubrică de semnalare pe larg a acestor apariţii editoriale îmi aparţine şi este găzduită duminica de către Jurnalul naţional.
De ce oare această sfială? Lipsa unei tradiţii? Posibil. Într-una dintre puţinele încercări de sinteză consacrate fenomenului, Literatura şi fascinaţia aventurii, Horia Matei remarca puţinătatea exemplelor de scriitori români care s-au ilustrat în acest gen. Şi mai puţini sunt cei care au obţinut rezultate notabile. Acelaşi verdict îl dă şi Daniela Zecca în remarcabila sa carte Melonul domnului comisar. Atunci să fie de vină inundarea pieţei cu multe traduceri? În opinia mea, ele ar trebui să contribuie la apariţia unui spirit de emulaţie, şi nu a unei inhibiţii. Absenţa unor scriitori profesionişti? Dar mulţi dintre autorii străini au fost, la început, ziarişti, poliţişti, agenţi secreţi, până când au izbutit să se întreţină numai din scris.
În România, autorul de romane poliţiste are un statut precar. El nu inspiră încredere criticului literar, deoarece acesta desconsideră genul, datorită unei pregătiri superficiale în domeniu. În cel mai bun caz, reperele lui sunt Agatha Christie, Conan Doyle, eventual Hammett, Chase şi Chandler, deşi, în ultimele decenii, romanul poliţist a cunoscut metamorfoze spectaculoase. (Fac o paranteză: eu sunt o excepţie, am fost un răsfăţat al criticii literare, la debutul meu s-a exclamat “Avem un Chandler!”).
Autorului român de romane poliţiste nu-i acordă credit nici cititorul. Înainte de 1990 au apărut puţine romane poliţiste cu subiect autohton - doar trăiam într-o ţară unde se nega existenţa fărădelegii. Acele romane “miliţiste” - termenul îi aparţine Danei Dumitriu -, scrise deseori fără har, au provocat o stagnare a acestui tip de literatură şi în climatul de libertate instaurat după eliberarea de sub dictatură. Ca urmare, nici editorul nu are încredere într-o realizare românească şi rarele apariţii datorate condeierilor români nu se bucură de o promovare corespunzătoare, oricât de valoroase ar fi. Printre acestea le-aş semnala pe cele datorate unor nou veniţi pe tărâmul ficţiunii cu suspans: Stelian Ţurlea, Adrian Onciu, Gabriel Chifu, Bogdan Hrib, Bogdan Teodorescu, Alex Mihalcea. Ar mai putea fi o cauză, dintre multele posibile: publicul nu crede în justiţia română, aşa că este greu să-i propui ca erou un justiţiar verosimil, din moment ce toată lumea a aflat despre numeroase cazuri de poliţişti, procurori, judecători certaţi ei înşişi cu legea. Iar poliţistul de azi se deosebeşte prea puţin de miliţianul de ieri.
Trăim în cea mai coruptă ţară din Europa. Subiecte pentru cărţi poliţiste se găsesc cu duiumul. Nu ştiu însă când ne vom sincroniza cu fenomenala înflorire a romanului poliţist cunoscută pe alte meleaguri. Nu sunt semne că va fi prea curând. Până atunci, îi vom citi în continuare pe Nelson DeMille, Dan Brown, John Grisham, Frederick Forsythe, David Baldacci…
