Despre George Arion şi Detectiv fără voie scrie Stelian Turlea, în Ziarul de Duminică din 21 august unde autorul nu realizează numai o critică riguroasă a Integralei Andrei Mladin dar vorbeşte şi despre rolul jucat de George Arion în literatura română şi surprizele pe care le putem avea din partea acestui scriitor încă autentic şi modern. Cronica începe aşa:

„La 25 de ani de la apariţia primei cărţi cu seducătorul detectiv Andrei Mladin, perioadă în care autorul l-a mai folosit în alte romane, apare integrala Andrei Mladin, în care George Arion aduna, sub titlul Detectiv fără voie. Laudatio pentru romanul poliţist, toate cărţile în care apare acest erou: Criminalul suprem, Atac în bibliotecă, Profesionistul, Ţinta în mişcare, Pe ce picior dansaţi?, Prefer căpşuni, La o vedere, Misterul din fotografie, O răpire.”

Vă invit să citiţi articolul integral aici.

Vă plac misterele? Romanele poliţiste pline de investigaţii care vă fac să vă simţiţi ca Sherlock Holmes? În acest caz, aţi nimerit unde trebuie. Se apropie toamna, concediile se cam încheie, gata cu distracţiile care ne captează tot timpul şi nu ne mai dau voie de altceva. În curând vor începe vremurile de toamnă, şi ce e mai plăcut decât să stai în casă şi să citeşti o carte din paginile căreia să nu mai poţi ieşi… Îmbogaţiţi-vă biblioteca şi relaxaţi-vă cu clasicii romanelor poliţiste şi nu numai.
Crime scene vă oferă o toamnă bogată, cu romane numai unul si unul. Printre aceastea se numară:
Fabrica de păcate de Richard Aleas, Căldura ucigaşă semnat de Linda Fairstein, Pactul roşu a lui Olivier Descosse. Alături de aceştia revin şi vechi cunoştinţe precum, Edgar Wallace care continuă seria celor 4 Justiţiari, sau Carlo Lucarelli cu un nou roman cel puţin la fel de captivant precum Ziua Lupului.
Urmăriţi-ne şi în curând vom reveni cu detalii despre fiecare.

“Vă voi ucide, răspunse scurt Farrington. Aşa cum l-am ucis şi pe Poltavo. Sunteţi cel mai înverşunat duşman al meu. Vă voi ucide cu mult mai puţine remuşcări decât pe alţii pentru că am fost obligat să duc în ultimele luni o viaţă de câine. Poate că vă va interesa să aflaţi că o data era cât pe-aci să mă prindeţi. Toată clădirea în care zace Moole se poate mişca şi schimba după principiul unui ascensor uriaş.”

Iată încă un roman în care vestita ceaţă londoneză joacă un rol de prim rang. Insinuantă şi copleşitoare, ea metamorfozează metropola într-un decor ostil - casele au contururi abia vizibile şi ascund taine terifiante, felinarele împrăştie o lumină vagă şi înşelătoare, oamenii de pe străzi sunt greu de recunoscut. Iar unii dintre ei sunt şantajişti, hoţi, asasini, cu identităţi de împrumut. Aproape nimeni nu e ce pare a fi în această naraţiune care dezvăluie multe secrete oribile ale unei societăţi cu pretenţii de onorabilitate.

George Arion